Adrian Photography

+40 74x-xxx-xxx
Arată telefon
Solicită o ofertă
Iaşi , Cuza Voda nr 10

Trăim într-o societate care pune un preţ prea mare pe aspectul fizic. Peste tot în jurul nostru vedem femei atractive: la televizor, în filme, reviste, în reclamele stradale. Societatea noastră e obsedată de frumuseţea fizică si de tipare „perfecte”.
Sentimentul nostru de nesiguranţă se dezvoltă încă din copilărie. Toate ne dorim să arătăm ca şi fotomodelele şi vedetele de film și din reviste. Şi toată adolescenţa ne-o petrecem încercând să atingem acest ideal.
Mai târziu în viaţă, în momentul în care devenim mame, avem tendinţa de a deveni şi mai nesigure de noi. Toate priorităţile ni se schimbă, nu mai facem lucruri pe care obişnuiam să le facem, nu mai muncim pentru o perioadă, pur şi simplu nu mai suntem cele care eram înainte de a deveni mămici şi ne simţim de parcă nu am mai fi speciale.
Ulterior ne confruntăm cu o agendă prea încărcată, copii care ne solicită întreaga atenţie, treburile casnice şi grija pentru întreaga familie. Sfârşim prin a nu mai avea nici un moment departe de toate acestea.


Recenzii

Fii primul care scrie o recenzie.
Povesteşte-ne experiența ta legată de Adrian Photography

Fotografi similari cu Adrian Photography

Descoperă mai multe pe aplicația boogiT

Contact

Adresă: Iaşi , Cuza Voda nr 10
Telefon: +40 74x-xxx-xxx Arată telefon